Samsung 43NU7402 (55NU7402 65NU7402). Review, pret, pareri

2018

Samsung 43NU7402 (55NU7402 65NU7402). Review, pret, pareri

Mesajde sammy » 10 Iun 2018, 15:39

Prezint Samsung 43NU7402. Acest review acoperă și variantele: 50NU7402, 55NU7402, 65NU7402. Preț "piperat" la apariție, dar explicabil ca la orice nouă apariție de device smart.

NU7000, practic seria 7 include și alte notații, în funcție de zona euro, global etc. Pentru Europa avem notațiile cu UE la început: UE43NU7402, UE50NU7402, UE55NU7402, UE65NU7402.
Includem și variantele globale: 43NU7000, 50NU7000, 55NU7000, 65NU7000.

De ajuns cu variațiile de coduri modele, să vedem ce știe să facă noul model, dacă avem diferențe serioase pentru Tizen, calitate imagine, calibrare panel și altele.


Despachetare




Abonează-te la canalul nostru Youtube! Informații și surprize periodic.





Quick setup quide ne îndrumă să protejăm ecranul când atașăm suportul. Sunt și instrucțiuni de montaj dar mai bine se vede în video cum am montat eu.
Telecomanda este aceeași la toate televizoarele smart de la Samsung. Revin la ea cu detalii.
N-am folosit niciodată acele plastice adaptoare pentru suport de perete. Poate la suport chiar de la același producător sunt necesare.
Atenție să nu rătăciți sau să uitați că este furnizat, adaptorul pentru cardul CI+.
Două cabluri jack la RCA pentru audio / video. Practic au compactat intrarea de component și AV analogic.
Apropo, știați că se poate face conversia de la sunet digital optic (toslink) sau coaxial la analog pentru conectarea televizorului la orice sistem audio?
Cablu de alimentare fără împământare.
Baterii incluse, 2 X AA (R6).
Warranty card-ul de la Samsung, adică garanția - cu acest certificat puteți merge la orice service autorizat Samsung, care vă convine.

Asamblarea suportului este lejeră. Anii trecuți trebuia să infiletez eu holșuruburile, acum vine cu filetul format.
Când prindeți suportul de televizor, puneți folia în ce a fost învelit televizorul pentru a nu zgâria ecranul. Oricum foliile de pe ramă le-am dat jos după montaj.

Din imagini se vede că profilul este slim, carcasă de plastic.

La un zoom pe conectică se vede:
- 2 x port USB 2.0. Nu avem USB 3.0, de altfel nici nu cred că-i necesar. Unul de 0.5A, celălalt de 1A pentru HDD-uri externe. Sunt acceptate și HUB-uri USB. Mai ales dacă vreți să utilizați browserul cu mouse și tastatură. UE 43NU7402 are un browser decent, chiar performant dacă vă limitați la navigare fără descărcare de fișiere. Revin la browser...

- ieșire audio doar optică. Mufa jack 3,5mm este tot mai absentă pe televizoare și asta pentru că aveți posibilitate de conectare căști prin bluetooth. Dacă aveți boxe, stație, amplificator, orice alt device mai vechi cu intrare audio analogică, puteți lua un converter audio digital la analog. Este un adaptor ce se alimentează direct din portul USB, se conectează la televizor cu un cablu optic iar la ieșire pe RCA sau jack aveți semnalul analog preamplificat. Atenție însă - volumul pe ieșirea optică nu este controlată de volumul setat din telecomanda televizorului. Puteți lăsa sau dezactiva difuzoarele dar volumul va fi setat din amplificator.

- 3 porturi HDMI, unul cu Audio Return Channel pe el. Teoretic se poate scoate semnal audio și de aici cu ajutorul unui adaptor HDMI la VGA cu ieșire audio, receiverele au această caracteristică: pot da imagini către tv prin HDMI dar și amplifica un semnal venit pe cablul de ieșire. Practic, acel HDMI este bidirecțional... pentru sunet doar.

- portul LAN, sau RJ-45, dar receptorul wireless nu e rău deloc. Are semnal bun de la un router situat la etaj, deci perete cu armătură. Prin wireless rulezi filme 1080p dacă ai semnal bun. La fișiere MKV 4K deja își întră în drepturi portul LAN. Nu știu dacă este gigabit, probabil că da, altfel viteza reală ar fi limitată la ~12MB/s.

În concluzie, conectică completă, receptor wireless peste ce am la laptop (de exemplu), echivalent pe undeva cu Xiaomi Mi Box TV 4K, alternativa android - complementară mai degrabă, pentru că Tizen rulează foarte bine pe 43NU7402 (50NU7402, 55NU7402) iar marketul-ul de pe boxurile android este limitat la ceea ce este dedicat televizoarelor.


Design


O discuție subiectivă cu tentă monotonă - același suport în Y, plastic de calitate, slim, ramă îngustă dar nici foarte. Eu știu bine toate seriile de câțiva ani și sunt impresionat mai greu de ceva "revoluționar" la televizoare. Arată bine, nu am ce comenta. Importantă este imaginea și seria NU7400 (NU7402) are panel pe 10 biți.


Tot la despachetare se vede modul de setare via smartphone cu aplicația SmartThings. Ușor de folosit, totul merge ca pe roate.


Setari - Meniul sistem




Abonează-te la canalul nostru Youtube! Informații și surprize periodic.





De regulă la imaginea pe modul Standard. Nu agreez alte presetări care denaturează. Nici măcar modul Natural. Mai bine încerc o calibrare și aplic pentru toate sursele (Setări Expert, Aplicare Setări Imagine - Toate sursele). Auto Motion Plus se poate să încurce în modul Automat.
Ton culoare pe Standard dar ajustăm pe cele trei culori de bază pentru a "încălzi" imaginea. Din fabrică vine setat undeva pe 11000K și trebuie sa fie pe la 6500K.
Multe setări avansate de imagine, dar care sunt inutilizabile dacă nu ai un colorimetru sau nu înțelegi ce scop au. De apreciat că se poate, ai acces la ele.

La ieșire sunet apare lista de dispozitive bluetooth. Pentru optic aveți varianta unui adaptor audio toslink (spdif) la semnal analog RCA (jack) dacă nu aveți intrare optică la soundbar, amplificator sau boxe.

Calitatea audio - Ziceam și la Samsung 49NU8002 (vezi review) că frecvențele joase sunt aproape inexistente și este de înțeles. Nu mai sunt televizoarele "Telefunken" cu tub catodic și loc de "incintă acustică". Vorbim despre difuzoare în carcase slim, de plastic. Observația este doar pentru cei care se așteaptă, în schimbul sumei de bani, să aibă și muzică la volum ce deranjează vecinii.
Că este balans și egalizator, da. Frecvențele înalte sunt redate ok.

Volumul automat este practic când treci de pe un post tv pe altul și diferă mult volumul. Această opțiune are grijă să atenueze sau amplifice pentru a păstra numărul de decibeli.

Feedback sunet trebuie dezactivat dacă nu vreți ca fiecare comandă să fie însoțită de un sunet în difuzoare. Este enervant.

Reglaj automat în modul Așteptare este scanarea după programe noi în timp ce televizorul este în stand-by. Problema este că strică sortarea externă a programelor. Dacă folosiți opțiunile de Export / Import pe USB al canalelor + Samsung Channel Editor, după import totul pare ok, dar la repornire TV aveți ordinea inițială. Cel puțin asta s-a întâmplat la seriile anterioare și am dubii că s-a rezolvat. Deci export listă, sortare canale pe PC, import și dezactivare opțiune de scanare în stand-by.

Aici găsiți discuții despre cum sortați canalele cu aplicații pe PC:
............


43NU7402 se poate porni cu ajutorul smartphone-ului. Doar să fie în aceeași rețea. Se poate configura IP-ul manual și cu port forwarding dn router, astfel puteți porni televizorul și remote, dacă utilizăm un VPN. Mă rog, n-am încercat dar prin VPN poți face LAN via internet și restul e... can can.

N-am întâlnit scanare de televizor smart care să raporteze fișier infectat. Există un antivirus și o listă de fișiere izolate, dar mă întreb cum ar fi să atașezi un stick cu virus ce infectează Tizen-ul și să nu mai poți schimba canalele TV... În cazul acesta cred rămâne întrebarea dacă resetul de fabrică reface sistemul de operare.

Modul Joc (Game Mode), foarte important daca folositi TV-ul pentru gaming (PC sau console) reduce input lag-ul la valori minime. Era la setări imagine dar au mutat setarea în "Manager dispozitive externe".

Poate ar fi înțelept să dezactivați auto-update-ul de firmware (software) pentru că au fost situații când s-a trezitul "omul" cu imaginea schimbată ca nuanțe, sau alte probleme și a trebuit să aștepte versiunea următoare, pentru că downgrade nu se poate. Prefer, categoric, să verific eu manual când există versiune nouă și fac update NUMAI și NUMAI DACĂ am o problemă și sunt informații că update-ul rezolvă. Altfel nu. Detalii despre update nu se dau, log de modificări nu există.

Celelalte opțiuni se explică de la sine, vedeți toată filmarea. Sunt destule, destul de bine grupate.

0
0
Avatar utilizator
sammy
Reviewer
 
Coeficient: 571 (votes: 1010)

Mesaje: 3383
Membru din: 09 Sep 2012, 12:26
Localitate: In your TV!


Înapoi la Seria "N"

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

Despre noi

Comunitatea detinatorilor de televizoare Samsung.

ATENTIE
Noile modele 2018!
PROMOTIE

Click aici pentru detalii!